OAER (Ordinul Auditorilor Energetici din România, www.oaer.ro) împreună cu UTCB (Universitatea de Construcții din București, http://utcb.ro) și cu spijinul Consiliului Județean Dolj și al Universității din Craiova, organizează pe 15 septembrie la Craiova al 5-lea webo-seminar din cadrul Caravanei ”OAER & UTCB”, cu tematica „Clădirile viitorului: neo-conceptul NZEB, proiectarea AR și digitalizarea mediului construit”. Specialiști ai UTCB și OAER vor explica arhitecților, auditorilor energetici, inginerilor cu activitate în domeniul construcțiilor, dezvoltatorilor, autorităților publice locale și tuturor celor interesați ce înseamnă conceptul inovator NZEB (clădiri cu consum de energie aproape egal cu zero) și cum va evolua sectorul clădirilor noi și existente în contextul noilor programe de finanțare prin fonduri structurale și PNRR.
Proiectul U-CERT a primit finanțare prin programul de cercetare și inovare HORIZON 2020 al Uniunii Europene sub acordul de grant 839937. Uniunea Europeană nu este responsabilă pentru efectele utilizării informațiilor conținute în acest document, ele reprezentând doar punctul de vedere al autorilor.
Pe 15 septembrie reprezentanții OAER împreună cu cei ai UTCB se vor deplasa cu CARAVANA la Craiova (Universitatea din Craiova, Clădirea Centrală, sala 444, etaj 3), iar ulterior vor mai opri, după ce au fost deja la Pitești, Constanța, Sibiu și Bacău, și în stațiile Oradea, Galați, Arad, Suceava, Baia-Mare, Râmnicu-Vâlcea, Târgu-Mureș, Ploiești, Petroșani, Brașov și, în final, București. Obiectivul principal este acela de a transmite cât mai multe informații despre noile concepte pe care autoritățile locale, dezvoltatorii dar și constructorii vor fi obligați prin legi și norme tehnice să le aplice tuturor categoriilor de clădiri: minimizarea consumurilor de energie și a emisiilor de CO2, utilizarea adecvată din punct de vedere tehnic, dar și economic, a surselor regenerabile de energie, proiectarea BIM (Building Information Modelling) și AR (Augmented Reality), tratarea aerului respirat de ocupanți în spațiile din interiorul clădirilor cu echipamente adecvate pentru ventilare mecanică și dezinfectare, exemplificarea unui soft complex pentru proiectarea energetică a clădirilor viitorului sau pentru renovarea aprofundată a clădirilor existente. De asemenea, cadre universitare ale UTCB împreună cu specialiști reputați la nivel regional ai OAER își propun să explice importanța legislației europene în domeniul performanței energetice a clădirilor, a noilor programe europene cum ar fi GREEN NEW DEAL sau FIT FOR 55, precum și implicațiile pentru sectorul construcțiilor din România, în contextul finanțărilor asigurate prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) sau prin celelalte programe pentru fonduri structurale de dezvoltare.
PROGRAMUL EVENIMENTULUI DE LA CRAIOVA
Evenimentul desfășurat la Craiova se poate viziona online pe:
https://www.facebook.com/EnergPlusRO
Link pentru participare online pe ZOOM
Pentru participarea GRATUITĂ vă rugăm să ne confirmaţi prezenţa în sală până cel târziu pe 14 septembrie 2022, locurile fiind limitate.
RSVP: office@oaer.ro, 021 252 42 95